RO   EN

Ajutor!

Poveste cu un bunic


Poate surprinzator, pe un site creat pentru tatici si copii apare si o pagina intitulata POVESTE CU UN BUNIC. Puteam sa-i spun OMAGIU. . .Sau LACRIMA. . .Sau RAZA DE LUMINA. . .
Pagina este dedicata unui . . . bunic. De ce?!
Pentru ca bunicul despre care va vorbesc aici a fost un bunic ca aceia frumosi si buni de care ati auzit numai in povesti. . .
Poate vi-l imaginati batran, mic si incovoiat de varsta, cu o barba lunga si alba ca a lui Mos Craciun. . .
Poate credeti ca traia alaturi de o perechea lui, bunicuta, intr-o casuta la tara, cu pridvor si gradinuta, inconjurat de pisici, catei, puisori . . .asa ca in Dumbrava Minunata. . .
Nu, nimic din toate astea! Era un bunic inca tanar, care statea la bloc, citea ziarul, se uita la televizor, facea piata, dormea dupa-amiaza, scria tare frumos, radea mult si iubea grozav viata.
Isi iubea enorm sotia, copiii si nepotii. Si Dumnezeu a fost bun cu el, i-a daruit o fata si un baiat, apoi o nepotica si un nepotel. . . Pe toti ii iubea la fel, dar parca cel mai tare ii scanteiau ochii cand isi vedea nepotul. Poate pentru ca era cel mai mic. . . poate pentru ca era baiat. . .poate pentru ca semana tare cu el. . . mai ales barbia, mostenita din generatie in generatie de toti barbatii din neam.
La el in casa a facut nepotul primii pasi, la el a renuntat la olita, la el a mancat prima inghetata si primii mici. . .
Jucau fotbal pana cadeau lati si pe urma se cinsteau cu o bere si un suc, inaltau zmee si urcau pe dealuri dupa mure si fragi pentru Bubu – bunicuta, faceau gratar si alergau in jurul focului ca indienii, mergeau sa cumpere paine calda si o dadeau jumatate la pisoii din spatele blocului. . .
In fine, nu va mai povestesc, pentru ca s-ar putea sa credeti ca e o poveste prea frumoasa ca sa fie adevarata. Din pacate, povestea se termina trist si adevarat!
Intr-o zi, mama nepotelului lui (sa-i spunem Madame) nu i-a mai dat voie sa-l vada. De ce ?! Bunicul nostru n-a putut intelege niciodata.
O data, chiar inainte de Sfanta Sarbatoare a Craciunului, a reusit sa vorbeasca la telefon cu Madame si ea i-a promis ca daca vine la Bucuresti o sa-l lase sa-l vada pe baietel. Nu mai putea de bucurie bunicutul. S-a pregatit cu bunicuta. . . au cumparat jucarii, carti, flori. . .au facut prajituri. . . si au venit la usa.
Au batut si frematau de bucurie sa-si stranga iar in brate nepotul! N-a raspuns nimeni. Au batut iar! Nimic. Au crezut ca Madame l-a scos pe baiat la plimbare prin parc. I-au cautat peste tot, au asteptat cateva ore, pana li s-a facut frig si au plecat. Erau tare necajiti, dar seara s-au intors la usa in spatele careia stiau ca e nepotul. De afara se vedea lumina. Bucurosi, au batut din nou la usa. Au strigat-o pe Madame, l-au strigat pe baiat. In casa s-a stins lumina si s-a lasat tacerea! Ca intr-un vis urat, au coborat tristi, nevenindu-le sa creada ca se poate intampla asa ceva. . .Si afara, in noaptea de iarna, parca s-a mai stins o steluta.
La nici trei saptamani, Madame a plecat in Tara Banilor si a luat cu ea si baiatul. Multa tristete si jale a lasat in urma, prea multa. . .
Bunicul nostru n-a mai vrut sa stea in lumea asta, brusc urata si rea, si - repede, foarte repede. . . prea repede - a plecat de aici.
Sfarsit de poveste.

 

Sper ca de acolo de unde a plecat isi poate vedea acum nepotul, care-i spunea cu atat drag Tataie, si stie cat de mult il iubim noi toti, cei ramasi cu un gol enorm in suflet.

Am auzit un copil spunand candva ca pe pamant sunt multi oameni si prea putine inimi si de aceea deseneaza mereu inimi. . .ca sa fie mai multe.

Draga Tataie, in inimile noastre va arde mereu lumina si esti cu noi pretutindeni. . .

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE!


 
 

Multumesc formatiei HOLOGRAF pentru fundalul sonor

 
 
Site realizat de Only One Design